Incet .....incet...culoarea se scursese din desenul zilei.Niste nori zdrentuiti si grabiti trecura prin dreptul lunii pline.Stejaru tremura in bataia vantului,iar dosul frunzelor sale fosnea palid in intuneric.
In imaginea mea...lumea e o stare de haus creata atunci cand o sticla aruncata din cer,se sparge in mii de cioburi inchise in culorile sentimentelor.Si fiecare ciob strapunge inima fiecarui om facandu-l sa ....se piarda in intunecimea de afara.Teroarea flamanda din care nu te mai intorci,e adancita bine...spargand firavul perete al bunatatii.Cuvintele bune au alunecat usor de pe hartie si s-au varsat intr-un ciob stralucitor.
In noapte totul cade,totul se aprofundeaza in linistea nesigura a uitarii. Bezna domina tot...sting lumina...nu are rost sa vad culoarea nopti cand cazi prada insomniei.
Asa....cum? Nu stiu....In somn sau in stare de veghe lumea era un joc alunecos:decoruri scenice fluide,curenti si ecouri,lumini reflectante.Si toate astea mi se cerneau a sarea printre degetele amortite.Ah....e asa tarziu...timpul pentru mine este mort....este o vesnicie....
Ce mai astepti? Sunt aici....Ia-ma...aprinde prin mine acea pce sufleteasca stinsa printre preretii..goi ai inimii.Dar tu ...esti doar o umbra ....tu esti ostatica trupului meu ... de ce ma parasesti noaptea ? Evadezi....cand deschid fereastra.
Hei tu! M-ai lasat aici singura ? Ma simt ca o pana...o fantasma alba ce cauta prin intuneric ceva ce ii aprtine.Ma inec in bezna ...caut tarmul...nici macar luna nu ma mai ocroteste ,e pierduta in norii involburti...cautan sa iasa la suprafata.
Nimic din ce gandesc nu conteaza? Inchid usor ochii...si simt o izbucnire fierbinte...lacrimi? Pe bune? Ce fiinta lasa sunt! Am cedat asa usor...Te hranesti din mine ? Ei bine ...sunt un izvor sec...
Nu vei dormi nici tu cat timp eu sunt treaza. Esti libera sa ma lasi aici...da...ai dreptate m-am pierdut detot.Nepasarea ta se lasa asupra mea ,asemeni unei panze de paianjen....
