Carne vie pentru suflet

                                 Imi  incep imaginatia.....acolo unde cred ca  am  ratacit drumul.Compar capitolele mintii cu siluetele pe care timpul le  vantura de la o amintire ,la alta.Unde ....toti sunt  gata sa ma recunoasca, dar isi scund  identitatea afirmand ca se cred genii inaripate.
                                Cheia  mintii s-a pierdut in imaginea  straveche  distrusa. Ca  o  neintrupata , proiectia  veghea in ansamblu.Clipa  se  dilata, nu  mai  are  nici-un sens.A  scapat  rostogolindu-se  in  nisipul sau , de  a continua astfel  la infinit  aceasta cale .
                                  Iubirea  sortita pierderii....a vazut  carnea  drapata  in somn. Conceput in timpul  indeprtarii tale.Te-ai  imbracat  in somn  si carnea  a ramas  inimii.  A  inaltat-o  in vremea  absentei  tale.
                                 Nu poti  juca  rolul ''sufletului  suprem'' caci,  carnea ta  e tesatura  ce-ti ofera  pe rand  rolul fiecaruia dintre servitorii tai.
                                 Cand  unul  exista , el  adoarme si tu... dragul meu  suflet imbraci carnea somnului sau. Nimic  din iubirea ce i-o porti ,  nu dezvaluie  visele tale.
                                  Cand  celalalt nu exista  inca, tu ii inventezi o  hrana  atat de usoara incat  ii modeleaza  somnul dupa  chipul ''sufletului suprem''.Pe care o poti imbraca.
                                   Nimic  la  intoarcere  n-ar sti  sa te dezradacineze, nici sa te lase sa crezi intr-un  vzduh natal... intr-o carne  nehranita... care ar fi fost  trecuta printre  alimente  invizibile.
                                   Insasi  dorinta  ta  e  facuta  din ce  are gandul mai clar si  abscurul din el. Il incoroneaza cu rascumpararea  ceruta  de real ca sa ajunga  pana la tine.....

Insomnia

                                 Incet .....incet...culoarea se scursese din desenul zilei.Niste nori zdrentuiti si grabiti trecura prin dreptul lunii pline.Stejaru tremura in bataia vantului,iar dosul frunzelor sale fosnea palid in intuneric.
                                In imaginea  mea...lumea  e o stare de haus creata atunci cand o sticla aruncata din cer,se sparge in mii de cioburi  inchise in culorile sentimentelor.Si fiecare ciob strapunge  inima fiecarui om facandu-l sa ....se piarda in intunecimea de afara.Teroarea flamanda din care nu te mai intorci,e adancita bine...spargand firavul perete al bunatatii.Cuvintele bune au alunecat usor de pe hartie si s-au varsat intr-un ciob stralucitor.
                                  In noapte totul  cade,totul se aprofundeaza in linistea  nesigura a uitarii. Bezna domina tot...sting lumina...nu are rost sa vad culoarea nopti cand cazi prada insomniei.
                                   Asa....cum? Nu stiu....In somn sau in stare de veghe lumea era un joc alunecos:decoruri scenice fluide,curenti si ecouri,lumini reflectante.Si toate astea mi se cerneau a sarea printre degetele amortite.Ah....e asa tarziu...timpul pentru mine este mort....este o vesnicie....
                                   Ce mai astepti? Sunt aici....Ia-ma...aprinde prin mine acea  pce sufleteasca stinsa printre preretii..goi ai inimii.Dar tu ...esti doar o umbra ....tu esti ostatica trupului meu ... de ce ma parasesti noaptea ? Evadezi....cand deschid fereastra.
                                  Hei tu! M-ai lasat aici singura ? Ma simt  ca o pana...o fantasma alba ce cauta prin intuneric ceva ce ii aprtine.Ma inec in bezna ...caut tarmul...nici macar  luna nu ma mai ocroteste ,e pierduta in norii involburti...cautan sa iasa la suprafata.
                                  Nimic  din ce gandesc  nu conteaza?  Inchid usor ochii...si simt o  izbucnire fierbinte...lacrimi? Pe bune? Ce fiinta  lasa sunt! Am cedat asa usor...Te  hranesti din mine ? Ei bine ...sunt un izvor sec...
                                Nu vei dormi nici tu cat timp eu sunt  treaza. Esti libera sa ma lasi aici...da...ai dreptate m-am pierdut detot.Nepasarea ta se lasa asupra mea ,asemeni  unei  panze de paianjen....

Unde tacerea se intrupeaza....

                           Nu spun tot ce gandesc.Poate nu am  curajul  sa iti vorbesc despre tot ce simt eu.Dar ,stii, vorbele nu putrezesc in tine . Ca sa  vorbesti este singura eliberare.Inca  imi caut raspunsul tacerii.
                           Nu stiu ce imi  poate spune gandul, ma pierd cautand cuvinte si multe voci se plang in capul meu.
                           Limba vorbita de propria imaginatie bate neincetat in imensul geam al tacerii,cautand in gol,incapatanandu-se sa afle o farama de voci sau poate doar o voce interioara ce iti dicteaza in scris viata.
                           Dar ...am aflat raspunsul.Totul e scris, nu trebuie decat sa citesti cum tacerea mea se intrupeaza.
                           Nu,  cu certitudine, aceasta nu-i o poveste: aici nu mai e nimic de povestit,de explicat. Tot  ce a fost in joc ,a fost jucat.Nimic  de adaugat...De-aici incolo,sa scrii  inseamna sa vorbesti in limba taceri.Sa spui tot ce nu s-a  putut spune niciodata.
                            Sa  spui exact,ca nu mai e imprejurare,nu poate fi vorba decat de o scriere ce transforma tacerea ucigatoare intr-o hrana gustoasa,care te insufleteste.
                            Totul prinde viata ... Tacerea ...Poate e un demn  sau poate un inger ,ce  candva sa transformat in praf de liniste.Este o limba inteleasa doar cand el te vegheaza noaptea  cand nori de pene albe si negre se intrupeaza in litere....

Pisica alba

                           Nu.....niciodată.Nu s-ar putea...Nu s-ar putea fi putut...Intradevar..Mă simt  bine asa, nu-i nevoie de...nimic.Nu vreau sa plictisesc pe nimeni,înţelegi?Sa mă lase  cu toţi în pace.Desigur nu spun ca-mi este uşor,sunt si momente în care mă pierd.

                           Ah, vorbesc....vorbesc....Strig....aştept,niciun răspuns.Particule de linişte,  se  sparg in mintea mea .
                            Degeaba aştept...da.....Îmi zăresc mainile,aici,pe masa,degetele mi se misca fără sa ştiu de ce.În silă ...Tăcere....Nu vad nimic .....de cat bezna unei nopţi albe...si  nu-i vorbesc  decat pisicii mele virtuale,ea nu exista decat cand ii vorvesc.Nu o vad decat in bezna .Inchid ochii..Este albă ,nespus de albă si pupilele ei albastre...AH!
                           Tu eşti aici ? ...........NU eşti tu...Gura mi se mijca, se deschide  pentru a suspina sau poate a tipa ,ce stiu eu ? Ochii clipesc ,se închid,orbitele se adancesc si ..la sfarsit nu mai vad alceva decat un craniu ,doua maxilare ,o gaura  mare si neagra ...ovala in mijlocul fetei.
                           Da .Sunt eu.Vorbeste mai tare...Cat sa fie ceasu ,nu ma deranjezi.Am tot timpul. sunt singura ...cu pisica mea.Stii,aia cu totul si cu totul alba si cu ochii albastrii.Eram pe cale sa-i vorbesc despre tine.

                            Asadar ce s-a intamplat,iti spun caut,caut de zor ...in vapaia verii,iti amintesti...si dintr-o data ,nimic...

                           O noapte alba intermediabila.Un desert inbeznat, fara limite.Vorbesc  pe soptite, neintrerupt..cuvintele mele te patrund.Mintea mea te inghite .Da,inchipuie-ti , cu cat vorbesc mai mult,cu atat  existi mai putin...Si totusi continui.

                          Splendida  mea  pisica virtuala , nu ma slabeste din ochi.Cu cat ii vorbesc mai mult de tine ,cu atat ma ratacesc ..cu atat ma pierd ...Din  mine  nu ramane decat o voce ...zgarietura  unei mangaieri.

Doar iluzii ...

                              E noapte.Fereastra imi intoarce propria-mi imagine.Da, sunt eu, fruntea asta,ochii acestia,nasul,gura...dar craniul imi e complet plesuv,orbitele-mi sunt goale,duse buzele,carnea lipsita de sange...iar rochia-mi atat de neagra ca nimic nu o  deosebeste de bezna de-afara, contemplu...stau in fata unui om mort..
                              Dar am impresia ca percep ceva  prin chipul meu: devin   transparenta, ochii mei se  estompeaza , gura se  resoarbe , nasul  a disparut....craniul mi se lumineaza.Vocea mi se  sparge... in mi de culori...in mi de cioburi sangerande stinse. Picioarele-mi sunt ca de plumb...Miar  placea  sa fiu din apa ...
                             Nebuna supradoza.. de culori ... de emotii....,suava melancolie,hai sa vedem ce-o sa mai fie...Paradisul pierdut,lasati-ma sa rad...AH...sa mor  pentru arta ...
                             Sa trec in jurnal tot  ce ma  desparte-ma leaga- de orizont: masa , lampa , fereastra ,carti , copaci ,vile ,munte , rau.....Sa imi amintesc de toate mesele  la care am scris ... , toate ferestrele ,toti copacii...Sa ma  scufund rand pe rand in proprietatile lemnului ,sticlei, pietrei, metalului si a apei ...
                               Dar  este inca o iluzie creata prost .. nimic mai mult.Edoar imaginatie creata din realitatea mea...Sunt obijnuita ca cei din jurul meu sa nu ma aprecieze.Daca tu vei gandi mai  mult timp la aceste lucruri ,vei constata  ca raspunsurile se schimba .Orce problema  cu care  te confrunti iti ofera  un dar .. tu atragicatre tine  problemele pentru ca ai nevoie de darurile lor ...

Doar o poveste ce se repeta ...

                           Si ar  trebui  sa incep totul cu :" A fost  o data  ca niciodata  o fata ... sau cine stie , poate alta fata ? "
                            Si ma  saturasem sa depun atatea lacrimi varsate... intr-un  decor palid de umbrele tristetii  unei fete .
                             Incerc sa sterg cu guma  tot  de la capat , si  sa rescriu un alt inceput.. poate chiar fara un sfarsit inca ...
                             Dintr-o data , sunt o alta fata ...Una  care vrea ceva nou .. o schimbare radicala  in propria  sa viata , propria sa carte cu povesti.Cand sunt satula si episodul  devine  dramatic as vrea sa dau pagina si precedenta sa o rup.Poti sa ma privesti cu ura... ma scufund in  linistea pura .. asteptand  sa vad  cat mai rezisti ?Cica  visele se sting de parca le-ai scoate din priza .. poate e adevarat .
                           Ma lasi aici...pierduta in singuratatea mea .. ascultand ploaia cum bate in geam. E ca si cum ma  cufund  intr-o lumina  care nu o vad .. sunt oarba cu sufletul .
                            Visez  la o alta realitate ...dar viata   trece pe langa mine si se sfarseste ca un film ......

                                                             -THE END-

Desenul libertatii...

                                 Si ma trezesc  brusc ca am un desen  in mana ... In el e un fel de labirint al viatii.Si orce ''paradis'' nu poate fi decat o mare simlitate, o poarta catre orce gand.
                                 Si ce sunt gandurile ?. Sunt umbrele senzatiilor noastre mereu mai intunecate si goale. Sunt ca niste marionete manevrate de sentimente ascunse in interior. Acolo se afla un labirint... fiecare sentiment se chinuie sa gaseasca iesirea pt a evada in libertatea de a  simtii.Dar uneori raman acolo inchise cu speranta de a iesii la suprafata.Si asta am  simtit cand am vazut desenul . Dar mi-am atintit ochii in coltul foii si scria mic :''Cheia esti chiar Tu , esti iubirea..''. ma pus pe ganduri  ,oare ce vroia sa zica ?
                                 Sunt doar o fiinta dubla ce marcheaza 2 lumi , dincoace de mine , este creatia materiala , dincolo misterul.
                                 Pot evada din  prezentul meu si sa ma intorc in trecut cu ajutorul unor pagini scrise din jurnalul viatii. in ea e un capitol '' Amintiri'' si inca se mai adauga pagini noi
. Dar  ce sa imi reamintesc ?  Sunt numai eu si sentimentele  mele inchise in labirint fara speranta. .Dar Tu , m-ai gasit aici  pierduta ... mi-ai soptit la ureche ca numai eu pot gasii iesirea ..

Cateva randuri printre amintiri....

                                      Privesc in gol .... nu ma lasa sama pierd  ca o amintire  intr-o  fotografie.. Cu fiecare minut  ma tot gandesc mai mult la tot.. la eu? .... Dar stai stop!  Deruleaza  tot filmul!  Sunt doar , eu inchisa in mintea ta?!   Aud  cum  mintea deruleaza  ganduri grele  si  inima  simte ce poate  simti numai tu ..
                                      E acolo o pictura  a gandurilor ... un tablou  al mintii.. ilustreaza  tot  ce nu iti poti imagina . tu ... Dar stai !  Sufletul  e un parfum ce il simti doar daca nu il judeci cu mintea.  E acel fior  care  il simti cand  te gandesti la ceva profund .Mintea mea nu  are ganduri  marginalizate .. totul e scris  in fotografii imaginare. si  totusi  ceva lipseste..
                                     Ma pierd  scriind alte randuri cu un  motiv si acel motiv esti tu . nimic nu ar  fi fara imaginea ta ,tiparita  in  minte. Acele batai de inima care   uneau  un suflet insetat de sentimente si despartit in doua jumatati. Si totusi m-am blocat  aici  in intuneric descriindu-ti sufletul in randuri cand puteam sa evadez in paradisul inventat doar de noi .. in fotografia noastra uitata  pe undeva ..
             

Realitatea scrisa din iluziile mintii...

                                                          

                                Fericirea spre ai  surprinde ficţiunea eternă a sufletului, este proiectată într-un cadru cu multe iluzii, ce joacă rolul principal într-un teatru de papusi.Si fiecare  papusa este manevrata de o iluzie a minţii.
                                Dar brusc mă trezesc ca fiind  un pion principal pe  tabla de şah.Iar cu fiecare   mutare,îmi risc cat mai mult  viaţa. Ştiind ca am mulţi prieteni falsi în jurul meu  , încerc uşor  sa îi elimin de pe tabla. Mai raman puţini pioni  care  si-ar risca viaţa oricand ca eu sa fiu bine.
                                Si realizand cum,ca anii mei,sunt bucăţi de stele căzute în nopţile de vară, ce zboară si se prabusesc cu fosnet de mătase, timpul se scurge  tot mai repede si jocul  se complica  tot mai mult.
                               Si fiecare joc are  un sfarsit .Fie unul de mîndrie, în care  plutesc picături de cristal si zboară uşor ca fluturii ce gătesc pămîntul.Fie un sfarsit  tragic ce lasă în urma lui doar nişte vechi fotografii bine  lipite în cartea veche si arsă de focul inimii.....
                                      

Doar tu ..

                                    Si cand  esti tu aici..pana si cel mai  mic nimic are un motiv .Ma  intind  pe covor...uitandu-ma  pe tavan .Adorm  usor cu gandul la tine..Visez la noi..cum ma pierd in ochii tai verzi... cum realitatea se desprinde.. departe de noi.Si privesc cerul..care  e doar o minte bolnava de imaginatie.Si varsa de fericire lacrimi pure  de culoarea  vietii.Si lacrimile  vii se prabusesc  greoi de asfaltul rece al unei inimi inghetate.Si sapa adanc pana patrunde inauntru.Chiar  si acolo este  intunecat.. dar lacrimile pure au dus culoarea  ce domina tot intunericul si disparea incet ... incet cand apareai tu.Reinvii sentimente grele ..scriindu-mi o viata  asa cum mi-am imaginat-o  mereu...
                                   Si  am asteptat mult sa evadezi din cadrul imaginatiei ..  vroiam realitatea ! Te vroiam pe tine .. Faptu  ca esti aici  langa mine  , nu imi mai pasa de nimic .Si iti  multumesc pentru asta :x Victor .
                                                               

Doar o imagine fictiva ...

                                 Stiu!M-ai lasat aici in plina  noapte..m-ai lasat de izbelniste pe o alee pustiita de un dor al singuratatii.Si m-am pierdut in timp...asteptand sa te intorci.
                                 Plimbandu-ma in intuneric...totul parea mort.. fara viata.Nimic  nu  era asa  cum imi imaginam.Noi doi plimbandu-ne pe aleea pustiita..doar eu si tu, tu  si eu...intr-o lume a noastra care izvoreste in  tine.Fiecare strop de dragoste pe care mi-l ofereai ,imi hranea flamandul suflet ravasit de dorul tau.
                                  Acolo eram amandoi pierduti  pe aleea unei  cumplite epoci de tranzitie,pierduti in singuratatea noastra... pierduti in iubire.
                                 Dar  degeaba imi imaginez asta.. in realitate visul meu nocturn se sfarseste.Infernul exista  si stiu ca oroarea lui consta in faptul ca nu e facut decat din ramasite de paradis.
                                 Si fiecare moment  in asteptarea ta parca  se scurgea in clepsidra lunii...si sticla aburita a cerului ma veghea...

Doar un personaj din benzi desenate ..

                                  Ma zbat sa traiesc...in real sunt creata  din imaginatia  ta.Sunt doar un personaj dintr-o revista cu benzi desenate.De fiecare  data cand imi scriu intamplarile....imi deseneaz  viata.Sunt doar eu... sunt doar un personaj al vietii mele?Am  evadat din revista ? Posibil...sau asta este doar o iluzie .Stiti ,fericirea se bazeaza pe iluzii..poate  ca daca as scrie partea vietii mai frumoase,poate ma voi schimba sau chiar poate imi scriu realitatea?!
                                   Traiesc doar ca sa ii ajut pe cei din jurul meu.Nu traiesc pentru mine.Mi-as scrie o viata mai frumoasa..m-am saturat de acelas cadru alb-negru.Vreau sa traiesc intr-un cadru  color! Vreau sa simt afectiunea  de care  am nevoie de la cei din jur.
                                 Imi cresc aripi  doar ca sa evadez dintr-o lume si sa ma cufund in alta enigma. O noua zi ,o alta viata in randuri. Si ma pierd in ganduri, in randuri,rulez in mintea mea numai vise.. imagini fictive.Nimic  din ce imi imaginez nu este real.Si totusi  realitatea se scurge  prin vene...simt puritate...simt suferinta .
                                 In realitate oamenii prefera sa renunte la placere pentru a-si pastra suferinta. Si vad in jurul meu numai gheata.. . imi curg lacrimi asemanatoare cu nijte fulgi de nea  ce se topesc usor in adancul  nepatruns de suferinta.Acolo inauntru se afla un suflet.. o prelungire  a unei aripi care are curaj sa zboare..dar suferinta ,este de cealalta  parte .. este o aripa insangerata care substrage fericirea din mine.
                                  Si totusi ce se intampla ? Binele si raul  se lupta in inauntrul meu.Sunt doar un rand scris .. sunt un cuvant, un sentiment  care face parte dint tine.

Eroul din mintea mea ...

                   Uneori realitatea se sterge din minte si este inlocuita cu un strop de imaginatie.Este culoarea detaliata in randuri,in cartile cu povesti .Dar oare un strop de  realitate se compara cu o lacrima de imaginatie ? Nicidecum!
                   Lacrima imaginatiei se bazeaza pe iluzii.Reflexia stelelor se oglindeste in adancul sufletului.Un mic soc iti strapunge mintea si iti aminteste de ceea ce simti...Esti chiar tu ! Nimeni nu te poate inlocui....
                    Si poate ca inca cred ca voi  avea si eu un erou in lumea reala.E tot cea ce sper ..pff sunt multe de explicat, poate sunt o visatoare... o ciudata:x... dar simt ca acea zi in care te voi avea , va fi o zi ca in povestile universului meu.
                     Poate te vei desprinde din imaginatia mea si evadezi in realitatea pura .Poate macar o zi  te voi avea.Sa simt cum lumea reala prinde o alta culoare decat cea alb-negru ,plictisitoare.
                   Sa stiu ca mereu  vei fi aici langa mine  cand  simt nevoia de afectiune....
                    Hei!!! Nu ma critica ,stiu ca visez cu ochii deschisi , clar , dar imi place!
                     Nu poti schimba decat fictiunea  pe care o creezi prin iluziile tale....

Ceea ce visez uneori .. nu merit sa am.

                    Si vei realiza atunci cand totul se va schimba. Atunci  vei stii cine ai fost,cine esti,cine vei fii.Cand cel mai frumos vis devine cosmar, te trezesti la realitate. Se termina totul cu un capat de drum al visurilor ce se scurg prin irealitatea aripilor ... si devine infernul suferintei. A fi eu inseamna multa sensibilitate ce se transforma incet .. incet ... in praf de stele cazut din abisul visurilor. Asta  e tot ce stiu si simt  atunci cand ma uit la tine....
                      Ceea  ce visez uneori....nu merit sa am. Ceea   ce iubesc ... nu imi apartine. DAR,STII...?!
Asa  sunt EU.Si daca ma critici , poate ca merit.Nu poti schimba sentimentele... dar daca iti doresti cu adevarat.. vei optine!Stii .. CHIAR IMI PASA  ... chiar imi pasa cu adevarat .. uneori   imi cresc  aripi de ceara ... dar  zbor  prin soare si se topesc.. Si totusi sper ca voi avea macar o clipa , curajul sa ma uit in ochii tai si .. sa iti spun  ca imi pasa .
                     HEEEII!!!Iar  visez!    Ce se intampla ?.... Ma pierd  in cuvinte.. in randuri cu amintiri  ce nu ma pot scoate din ele. Sa critici  un zambet... e un cer de lacrimi. Si totusi  e viata mea .. asa cum e ea .. si buna si rea :x !             


                                                     Cu Drag:Kida <3