Fericirea spre ai surprinde ficţiunea eternă a sufletului, este proiectată într-un cadru cu multe iluzii, ce joacă rolul principal într-un teatru de papusi.Si fiecare papusa este manevrata de o iluzie a minţii.
Dar brusc mă trezesc ca fiind un pion principal pe tabla de şah.Iar cu fiecare mutare,îmi risc cat mai mult viaţa. Ştiind ca am mulţi prieteni falsi în jurul meu , încerc uşor sa îi elimin de pe tabla. Mai raman puţini pioni care si-ar risca viaţa oricand ca eu sa fiu bine.
Si realizand cum,ca anii mei,sunt bucăţi de stele căzute în nopţile de vară, ce zboară si se prabusesc cu fosnet de mătase, timpul se scurge tot mai repede si jocul se complica tot mai mult.
Si fiecare joc are un sfarsit .Fie unul de mîndrie, în care plutesc picături de cristal si zboară uşor ca fluturii ce gătesc pămîntul.Fie un sfarsit tragic ce lasă în urma lui doar nişte vechi fotografii bine lipite în cartea veche si arsă de focul inimii.....
Foarte frumos bv ;)
RăspundețiȘtergere