Nu spun tot ce gandesc.Poate nu am curajul sa iti vorbesc despre tot ce simt eu.Dar ,stii, vorbele nu putrezesc in tine . Ca sa vorbesti este singura eliberare.Inca imi caut raspunsul tacerii.
Nu stiu ce imi poate spune gandul, ma pierd cautand cuvinte si multe voci se plang in capul meu.
Limba vorbita de propria imaginatie bate neincetat in imensul geam al tacerii,cautand in gol,incapatanandu-se sa afle o farama de voci sau poate doar o voce interioara ce iti dicteaza in scris viata.
Dar ...am aflat raspunsul.Totul e scris, nu trebuie decat sa citesti cum tacerea mea se intrupeaza.
Nu, cu certitudine, aceasta nu-i o poveste: aici nu mai e nimic de povestit,de explicat. Tot ce a fost in joc ,a fost jucat.Nimic de adaugat...De-aici incolo,sa scrii inseamna sa vorbesti in limba taceri.Sa spui tot ce nu s-a putut spune niciodata.
Sa spui exact,ca nu mai e imprejurare,nu poate fi vorba decat de o scriere ce transforma tacerea ucigatoare intr-o hrana gustoasa,care te insufleteste.
Totul prinde viata ... Tacerea ...Poate e un demn sau poate un inger ,ce candva sa transformat in praf de liniste.Este o limba inteleasa doar cand el te vegheaza noaptea cand nori de pene albe si negre se intrupeaza in litere....
Ce as putea spune...? intr-un fel mi-ai raspuns si mie la unele intrebari, scriind chestia asta ^^ mult succes in continuare.
RăspundețiȘtergere