Ploaia

 In asfintit ..toate vietatile orasului s-au adapostit lasand in urma lor pasii grabiti cu teama de a se lasa atinse de lacrimile cerului...Strazile sunt pustiite de un dor al imaginatiei.Patura nopti se deplaseaza asupra orasului .Mi se pare ca o constelatie de stele se sparg in urma vieti.Cum ca stelele isi croiesc drum in noapte.
   Privesc cerul rupt in doua ce lasa libere lacrimile mintii si mii de fulgere lovesc haotic in zari indepartate...iar zig-zagul parca se prabuseste o constelatie.Fiecare lacrima se zbate sa fie purtata de vant.
   Sting lumina...merg in ploaie...nu mai vreau sa privesc caderea ploii dincolo de fereastra aburita.Acum nu este timp pentru cuvinte...vreau sa alerg pe strada desculta... fara umbrela.Sa ascult simfonia infinitelor picaturi ce mor lovite de frunze
    Zaresc,sub picioarele mele nori pufosi asezati ca nijte piese de puzzle.Deasupra mea este orasul.Oglindirea mintii imi juca feste.Vad cum cerul se uneste cu pamantul.Sunt cusute cu un fir de umbra.Oglinda cerului este pamantul.
 Sunt unite de reflexia imaginatiei.Este cheia mintii.Lacrimile mintii,vin din puritatile cerului,sunt un strop de suflet.
    Eram pierduta in imaginea unei cumplite epoci de tranzatie,pierduta in singuratatea mea...pierduta in iubire.Definitia sufletului transfigura astfel declinul vietii mele ...
                                                                                                                                Semnat : Kida <3.