Unde tacerea se intrupeaza....

                           Nu spun tot ce gandesc.Poate nu am  curajul  sa iti vorbesc despre tot ce simt eu.Dar ,stii, vorbele nu putrezesc in tine . Ca sa  vorbesti este singura eliberare.Inca  imi caut raspunsul tacerii.
                           Nu stiu ce imi  poate spune gandul, ma pierd cautand cuvinte si multe voci se plang in capul meu.
                           Limba vorbita de propria imaginatie bate neincetat in imensul geam al tacerii,cautand in gol,incapatanandu-se sa afle o farama de voci sau poate doar o voce interioara ce iti dicteaza in scris viata.
                           Dar ...am aflat raspunsul.Totul e scris, nu trebuie decat sa citesti cum tacerea mea se intrupeaza.
                           Nu,  cu certitudine, aceasta nu-i o poveste: aici nu mai e nimic de povestit,de explicat. Tot  ce a fost in joc ,a fost jucat.Nimic  de adaugat...De-aici incolo,sa scrii  inseamna sa vorbesti in limba taceri.Sa spui tot ce nu s-a  putut spune niciodata.
                            Sa  spui exact,ca nu mai e imprejurare,nu poate fi vorba decat de o scriere ce transforma tacerea ucigatoare intr-o hrana gustoasa,care te insufleteste.
                            Totul prinde viata ... Tacerea ...Poate e un demn  sau poate un inger ,ce  candva sa transformat in praf de liniste.Este o limba inteleasa doar cand el te vegheaza noaptea  cand nori de pene albe si negre se intrupeaza in litere....

Pisica alba

                           Nu.....niciodată.Nu s-ar putea...Nu s-ar putea fi putut...Intradevar..Mă simt  bine asa, nu-i nevoie de...nimic.Nu vreau sa plictisesc pe nimeni,înţelegi?Sa mă lase  cu toţi în pace.Desigur nu spun ca-mi este uşor,sunt si momente în care mă pierd.

                           Ah, vorbesc....vorbesc....Strig....aştept,niciun răspuns.Particule de linişte,  se  sparg in mintea mea .
                            Degeaba aştept...da.....Îmi zăresc mainile,aici,pe masa,degetele mi se misca fără sa ştiu de ce.În silă ...Tăcere....Nu vad nimic .....de cat bezna unei nopţi albe...si  nu-i vorbesc  decat pisicii mele virtuale,ea nu exista decat cand ii vorvesc.Nu o vad decat in bezna .Inchid ochii..Este albă ,nespus de albă si pupilele ei albastre...AH!
                           Tu eşti aici ? ...........NU eşti tu...Gura mi se mijca, se deschide  pentru a suspina sau poate a tipa ,ce stiu eu ? Ochii clipesc ,se închid,orbitele se adancesc si ..la sfarsit nu mai vad alceva decat un craniu ,doua maxilare ,o gaura  mare si neagra ...ovala in mijlocul fetei.
                           Da .Sunt eu.Vorbeste mai tare...Cat sa fie ceasu ,nu ma deranjezi.Am tot timpul. sunt singura ...cu pisica mea.Stii,aia cu totul si cu totul alba si cu ochii albastrii.Eram pe cale sa-i vorbesc despre tine.

                            Asadar ce s-a intamplat,iti spun caut,caut de zor ...in vapaia verii,iti amintesti...si dintr-o data ,nimic...

                           O noapte alba intermediabila.Un desert inbeznat, fara limite.Vorbesc  pe soptite, neintrerupt..cuvintele mele te patrund.Mintea mea te inghite .Da,inchipuie-ti , cu cat vorbesc mai mult,cu atat  existi mai putin...Si totusi continui.

                          Splendida  mea  pisica virtuala , nu ma slabeste din ochi.Cu cat ii vorbesc mai mult de tine ,cu atat ma ratacesc ..cu atat ma pierd ...Din  mine  nu ramane decat o voce ...zgarietura  unei mangaieri.

Doar iluzii ...

                              E noapte.Fereastra imi intoarce propria-mi imagine.Da, sunt eu, fruntea asta,ochii acestia,nasul,gura...dar craniul imi e complet plesuv,orbitele-mi sunt goale,duse buzele,carnea lipsita de sange...iar rochia-mi atat de neagra ca nimic nu o  deosebeste de bezna de-afara, contemplu...stau in fata unui om mort..
                              Dar am impresia ca percep ceva  prin chipul meu: devin   transparenta, ochii mei se  estompeaza , gura se  resoarbe , nasul  a disparut....craniul mi se lumineaza.Vocea mi se  sparge... in mi de culori...in mi de cioburi sangerande stinse. Picioarele-mi sunt ca de plumb...Miar  placea  sa fiu din apa ...
                             Nebuna supradoza.. de culori ... de emotii....,suava melancolie,hai sa vedem ce-o sa mai fie...Paradisul pierdut,lasati-ma sa rad...AH...sa mor  pentru arta ...
                             Sa trec in jurnal tot  ce ma  desparte-ma leaga- de orizont: masa , lampa , fereastra ,carti , copaci ,vile ,munte , rau.....Sa imi amintesc de toate mesele  la care am scris ... , toate ferestrele ,toti copacii...Sa ma  scufund rand pe rand in proprietatile lemnului ,sticlei, pietrei, metalului si a apei ...
                               Dar  este inca o iluzie creata prost .. nimic mai mult.Edoar imaginatie creata din realitatea mea...Sunt obijnuita ca cei din jurul meu sa nu ma aprecieze.Daca tu vei gandi mai  mult timp la aceste lucruri ,vei constata  ca raspunsurile se schimba .Orce problema  cu care  te confrunti iti ofera  un dar .. tu atragicatre tine  problemele pentru ca ai nevoie de darurile lor ...

Doar o poveste ce se repeta ...

                           Si ar  trebui  sa incep totul cu :" A fost  o data  ca niciodata  o fata ... sau cine stie , poate alta fata ? "
                            Si ma  saturasem sa depun atatea lacrimi varsate... intr-un  decor palid de umbrele tristetii  unei fete .
                             Incerc sa sterg cu guma  tot  de la capat , si  sa rescriu un alt inceput.. poate chiar fara un sfarsit inca ...
                             Dintr-o data , sunt o alta fata ...Una  care vrea ceva nou .. o schimbare radicala  in propria  sa viata , propria sa carte cu povesti.Cand sunt satula si episodul  devine  dramatic as vrea sa dau pagina si precedenta sa o rup.Poti sa ma privesti cu ura... ma scufund in  linistea pura .. asteptand  sa vad  cat mai rezisti ?Cica  visele se sting de parca le-ai scoate din priza .. poate e adevarat .
                           Ma lasi aici...pierduta in singuratatea mea .. ascultand ploaia cum bate in geam. E ca si cum ma  cufund  intr-o lumina  care nu o vad .. sunt oarba cu sufletul .
                            Visez  la o alta realitate ...dar viata   trece pe langa mine si se sfarseste ca un film ......

                                                             -THE END-

Desenul libertatii...

                                 Si ma trezesc  brusc ca am un desen  in mana ... In el e un fel de labirint al viatii.Si orce ''paradis'' nu poate fi decat o mare simlitate, o poarta catre orce gand.
                                 Si ce sunt gandurile ?. Sunt umbrele senzatiilor noastre mereu mai intunecate si goale. Sunt ca niste marionete manevrate de sentimente ascunse in interior. Acolo se afla un labirint... fiecare sentiment se chinuie sa gaseasca iesirea pt a evada in libertatea de a  simtii.Dar uneori raman acolo inchise cu speranta de a iesii la suprafata.Si asta am  simtit cand am vazut desenul . Dar mi-am atintit ochii in coltul foii si scria mic :''Cheia esti chiar Tu , esti iubirea..''. ma pus pe ganduri  ,oare ce vroia sa zica ?
                                 Sunt doar o fiinta dubla ce marcheaza 2 lumi , dincoace de mine , este creatia materiala , dincolo misterul.
                                 Pot evada din  prezentul meu si sa ma intorc in trecut cu ajutorul unor pagini scrise din jurnalul viatii. in ea e un capitol '' Amintiri'' si inca se mai adauga pagini noi
. Dar  ce sa imi reamintesc ?  Sunt numai eu si sentimentele  mele inchise in labirint fara speranta. .Dar Tu , m-ai gasit aici  pierduta ... mi-ai soptit la ureche ca numai eu pot gasii iesirea ..

Cateva randuri printre amintiri....

                                      Privesc in gol .... nu ma lasa sama pierd  ca o amintire  intr-o  fotografie.. Cu fiecare minut  ma tot gandesc mai mult la tot.. la eu? .... Dar stai stop!  Deruleaza  tot filmul!  Sunt doar , eu inchisa in mintea ta?!   Aud  cum  mintea deruleaza  ganduri grele  si  inima  simte ce poate  simti numai tu ..
                                      E acolo o pictura  a gandurilor ... un tablou  al mintii.. ilustreaza  tot  ce nu iti poti imagina . tu ... Dar stai !  Sufletul  e un parfum ce il simti doar daca nu il judeci cu mintea.  E acel fior  care  il simti cand  te gandesti la ceva profund .Mintea mea nu  are ganduri  marginalizate .. totul e scris  in fotografii imaginare. si  totusi  ceva lipseste..
                                     Ma pierd  scriind alte randuri cu un  motiv si acel motiv esti tu . nimic nu ar  fi fara imaginea ta ,tiparita  in  minte. Acele batai de inima care   uneau  un suflet insetat de sentimente si despartit in doua jumatati. Si totusi m-am blocat  aici  in intuneric descriindu-ti sufletul in randuri cand puteam sa evadez in paradisul inventat doar de noi .. in fotografia noastra uitata  pe undeva ..
             

Realitatea scrisa din iluziile mintii...

                                                          

                                Fericirea spre ai  surprinde ficţiunea eternă a sufletului, este proiectată într-un cadru cu multe iluzii, ce joacă rolul principal într-un teatru de papusi.Si fiecare  papusa este manevrata de o iluzie a minţii.
                                Dar brusc mă trezesc ca fiind  un pion principal pe  tabla de şah.Iar cu fiecare   mutare,îmi risc cat mai mult  viaţa. Ştiind ca am mulţi prieteni falsi în jurul meu  , încerc uşor  sa îi elimin de pe tabla. Mai raman puţini pioni  care  si-ar risca viaţa oricand ca eu sa fiu bine.
                                Si realizand cum,ca anii mei,sunt bucăţi de stele căzute în nopţile de vară, ce zboară si se prabusesc cu fosnet de mătase, timpul se scurge  tot mai repede si jocul  se complica  tot mai mult.
                               Si fiecare joc are  un sfarsit .Fie unul de mîndrie, în care  plutesc picături de cristal si zboară uşor ca fluturii ce gătesc pămîntul.Fie un sfarsit  tragic ce lasă în urma lui doar nişte vechi fotografii bine  lipite în cartea veche si arsă de focul inimii.....