Carne vie pentru suflet

                                 Imi  incep imaginatia.....acolo unde cred ca  am  ratacit drumul.Compar capitolele mintii cu siluetele pe care timpul le  vantura de la o amintire ,la alta.Unde ....toti sunt  gata sa ma recunoasca, dar isi scund  identitatea afirmand ca se cred genii inaripate.
                                Cheia  mintii s-a pierdut in imaginea  straveche  distrusa. Ca  o  neintrupata , proiectia  veghea in ansamblu.Clipa  se  dilata, nu  mai  are  nici-un sens.A  scapat  rostogolindu-se  in  nisipul sau , de  a continua astfel  la infinit  aceasta cale .
                                  Iubirea  sortita pierderii....a vazut  carnea  drapata  in somn. Conceput in timpul  indeprtarii tale.Te-ai  imbracat  in somn  si carnea  a ramas  inimii.  A  inaltat-o  in vremea  absentei  tale.
                                 Nu poti  juca  rolul ''sufletului  suprem'' caci,  carnea ta  e tesatura  ce-ti ofera  pe rand  rolul fiecaruia dintre servitorii tai.
                                 Cand  unul  exista , el  adoarme si tu... dragul meu  suflet imbraci carnea somnului sau. Nimic  din iubirea ce i-o porti ,  nu dezvaluie  visele tale.
                                  Cand  celalalt nu exista  inca, tu ii inventezi o  hrana  atat de usoara incat  ii modeleaza  somnul dupa  chipul ''sufletului suprem''.Pe care o poti imbraca.
                                   Nimic  la  intoarcere  n-ar sti  sa te dezradacineze, nici sa te lase sa crezi intr-un  vzduh natal... intr-o carne  nehranita... care ar fi fost  trecuta printre  alimente  invizibile.
                                   Insasi  dorinta  ta  e  facuta  din ce  are gandul mai clar si  abscurul din el. Il incoroneaza cu rascumpararea  ceruta  de real ca sa ajunga  pana la tine.....

Insomnia

                                 Incet .....incet...culoarea se scursese din desenul zilei.Niste nori zdrentuiti si grabiti trecura prin dreptul lunii pline.Stejaru tremura in bataia vantului,iar dosul frunzelor sale fosnea palid in intuneric.
                                In imaginea  mea...lumea  e o stare de haus creata atunci cand o sticla aruncata din cer,se sparge in mii de cioburi  inchise in culorile sentimentelor.Si fiecare ciob strapunge  inima fiecarui om facandu-l sa ....se piarda in intunecimea de afara.Teroarea flamanda din care nu te mai intorci,e adancita bine...spargand firavul perete al bunatatii.Cuvintele bune au alunecat usor de pe hartie si s-au varsat intr-un ciob stralucitor.
                                  In noapte totul  cade,totul se aprofundeaza in linistea  nesigura a uitarii. Bezna domina tot...sting lumina...nu are rost sa vad culoarea nopti cand cazi prada insomniei.
                                   Asa....cum? Nu stiu....In somn sau in stare de veghe lumea era un joc alunecos:decoruri scenice fluide,curenti si ecouri,lumini reflectante.Si toate astea mi se cerneau a sarea printre degetele amortite.Ah....e asa tarziu...timpul pentru mine este mort....este o vesnicie....
                                   Ce mai astepti? Sunt aici....Ia-ma...aprinde prin mine acea  pce sufleteasca stinsa printre preretii..goi ai inimii.Dar tu ...esti doar o umbra ....tu esti ostatica trupului meu ... de ce ma parasesti noaptea ? Evadezi....cand deschid fereastra.
                                  Hei tu! M-ai lasat aici singura ? Ma simt  ca o pana...o fantasma alba ce cauta prin intuneric ceva ce ii aprtine.Ma inec in bezna ...caut tarmul...nici macar  luna nu ma mai ocroteste ,e pierduta in norii involburti...cautan sa iasa la suprafata.
                                  Nimic  din ce gandesc  nu conteaza?  Inchid usor ochii...si simt o  izbucnire fierbinte...lacrimi? Pe bune? Ce fiinta  lasa sunt! Am cedat asa usor...Te  hranesti din mine ? Ei bine ...sunt un izvor sec...
                                Nu vei dormi nici tu cat timp eu sunt  treaza. Esti libera sa ma lasi aici...da...ai dreptate m-am pierdut detot.Nepasarea ta se lasa asupra mea ,asemeni  unei  panze de paianjen....

Unde tacerea se intrupeaza....

                           Nu spun tot ce gandesc.Poate nu am  curajul  sa iti vorbesc despre tot ce simt eu.Dar ,stii, vorbele nu putrezesc in tine . Ca sa  vorbesti este singura eliberare.Inca  imi caut raspunsul tacerii.
                           Nu stiu ce imi  poate spune gandul, ma pierd cautand cuvinte si multe voci se plang in capul meu.
                           Limba vorbita de propria imaginatie bate neincetat in imensul geam al tacerii,cautand in gol,incapatanandu-se sa afle o farama de voci sau poate doar o voce interioara ce iti dicteaza in scris viata.
                           Dar ...am aflat raspunsul.Totul e scris, nu trebuie decat sa citesti cum tacerea mea se intrupeaza.
                           Nu,  cu certitudine, aceasta nu-i o poveste: aici nu mai e nimic de povestit,de explicat. Tot  ce a fost in joc ,a fost jucat.Nimic  de adaugat...De-aici incolo,sa scrii  inseamna sa vorbesti in limba taceri.Sa spui tot ce nu s-a  putut spune niciodata.
                            Sa  spui exact,ca nu mai e imprejurare,nu poate fi vorba decat de o scriere ce transforma tacerea ucigatoare intr-o hrana gustoasa,care te insufleteste.
                            Totul prinde viata ... Tacerea ...Poate e un demn  sau poate un inger ,ce  candva sa transformat in praf de liniste.Este o limba inteleasa doar cand el te vegheaza noaptea  cand nori de pene albe si negre se intrupeaza in litere....

Pisica alba

                           Nu.....niciodată.Nu s-ar putea...Nu s-ar putea fi putut...Intradevar..Mă simt  bine asa, nu-i nevoie de...nimic.Nu vreau sa plictisesc pe nimeni,înţelegi?Sa mă lase  cu toţi în pace.Desigur nu spun ca-mi este uşor,sunt si momente în care mă pierd.

                           Ah, vorbesc....vorbesc....Strig....aştept,niciun răspuns.Particule de linişte,  se  sparg in mintea mea .
                            Degeaba aştept...da.....Îmi zăresc mainile,aici,pe masa,degetele mi se misca fără sa ştiu de ce.În silă ...Tăcere....Nu vad nimic .....de cat bezna unei nopţi albe...si  nu-i vorbesc  decat pisicii mele virtuale,ea nu exista decat cand ii vorvesc.Nu o vad decat in bezna .Inchid ochii..Este albă ,nespus de albă si pupilele ei albastre...AH!
                           Tu eşti aici ? ...........NU eşti tu...Gura mi se mijca, se deschide  pentru a suspina sau poate a tipa ,ce stiu eu ? Ochii clipesc ,se închid,orbitele se adancesc si ..la sfarsit nu mai vad alceva decat un craniu ,doua maxilare ,o gaura  mare si neagra ...ovala in mijlocul fetei.
                           Da .Sunt eu.Vorbeste mai tare...Cat sa fie ceasu ,nu ma deranjezi.Am tot timpul. sunt singura ...cu pisica mea.Stii,aia cu totul si cu totul alba si cu ochii albastrii.Eram pe cale sa-i vorbesc despre tine.

                            Asadar ce s-a intamplat,iti spun caut,caut de zor ...in vapaia verii,iti amintesti...si dintr-o data ,nimic...

                           O noapte alba intermediabila.Un desert inbeznat, fara limite.Vorbesc  pe soptite, neintrerupt..cuvintele mele te patrund.Mintea mea te inghite .Da,inchipuie-ti , cu cat vorbesc mai mult,cu atat  existi mai putin...Si totusi continui.

                          Splendida  mea  pisica virtuala , nu ma slabeste din ochi.Cu cat ii vorbesc mai mult de tine ,cu atat ma ratacesc ..cu atat ma pierd ...Din  mine  nu ramane decat o voce ...zgarietura  unei mangaieri.

Doar iluzii ...

                              E noapte.Fereastra imi intoarce propria-mi imagine.Da, sunt eu, fruntea asta,ochii acestia,nasul,gura...dar craniul imi e complet plesuv,orbitele-mi sunt goale,duse buzele,carnea lipsita de sange...iar rochia-mi atat de neagra ca nimic nu o  deosebeste de bezna de-afara, contemplu...stau in fata unui om mort..
                              Dar am impresia ca percep ceva  prin chipul meu: devin   transparenta, ochii mei se  estompeaza , gura se  resoarbe , nasul  a disparut....craniul mi se lumineaza.Vocea mi se  sparge... in mi de culori...in mi de cioburi sangerande stinse. Picioarele-mi sunt ca de plumb...Miar  placea  sa fiu din apa ...
                             Nebuna supradoza.. de culori ... de emotii....,suava melancolie,hai sa vedem ce-o sa mai fie...Paradisul pierdut,lasati-ma sa rad...AH...sa mor  pentru arta ...
                             Sa trec in jurnal tot  ce ma  desparte-ma leaga- de orizont: masa , lampa , fereastra ,carti , copaci ,vile ,munte , rau.....Sa imi amintesc de toate mesele  la care am scris ... , toate ferestrele ,toti copacii...Sa ma  scufund rand pe rand in proprietatile lemnului ,sticlei, pietrei, metalului si a apei ...
                               Dar  este inca o iluzie creata prost .. nimic mai mult.Edoar imaginatie creata din realitatea mea...Sunt obijnuita ca cei din jurul meu sa nu ma aprecieze.Daca tu vei gandi mai  mult timp la aceste lucruri ,vei constata  ca raspunsurile se schimba .Orce problema  cu care  te confrunti iti ofera  un dar .. tu atragicatre tine  problemele pentru ca ai nevoie de darurile lor ...

Doar o poveste ce se repeta ...

                           Si ar  trebui  sa incep totul cu :" A fost  o data  ca niciodata  o fata ... sau cine stie , poate alta fata ? "
                            Si ma  saturasem sa depun atatea lacrimi varsate... intr-un  decor palid de umbrele tristetii  unei fete .
                             Incerc sa sterg cu guma  tot  de la capat , si  sa rescriu un alt inceput.. poate chiar fara un sfarsit inca ...
                             Dintr-o data , sunt o alta fata ...Una  care vrea ceva nou .. o schimbare radicala  in propria  sa viata , propria sa carte cu povesti.Cand sunt satula si episodul  devine  dramatic as vrea sa dau pagina si precedenta sa o rup.Poti sa ma privesti cu ura... ma scufund in  linistea pura .. asteptand  sa vad  cat mai rezisti ?Cica  visele se sting de parca le-ai scoate din priza .. poate e adevarat .
                           Ma lasi aici...pierduta in singuratatea mea .. ascultand ploaia cum bate in geam. E ca si cum ma  cufund  intr-o lumina  care nu o vad .. sunt oarba cu sufletul .
                            Visez  la o alta realitate ...dar viata   trece pe langa mine si se sfarseste ca un film ......

                                                             -THE END-

Desenul libertatii...

                                 Si ma trezesc  brusc ca am un desen  in mana ... In el e un fel de labirint al viatii.Si orce ''paradis'' nu poate fi decat o mare simlitate, o poarta catre orce gand.
                                 Si ce sunt gandurile ?. Sunt umbrele senzatiilor noastre mereu mai intunecate si goale. Sunt ca niste marionete manevrate de sentimente ascunse in interior. Acolo se afla un labirint... fiecare sentiment se chinuie sa gaseasca iesirea pt a evada in libertatea de a  simtii.Dar uneori raman acolo inchise cu speranta de a iesii la suprafata.Si asta am  simtit cand am vazut desenul . Dar mi-am atintit ochii in coltul foii si scria mic :''Cheia esti chiar Tu , esti iubirea..''. ma pus pe ganduri  ,oare ce vroia sa zica ?
                                 Sunt doar o fiinta dubla ce marcheaza 2 lumi , dincoace de mine , este creatia materiala , dincolo misterul.
                                 Pot evada din  prezentul meu si sa ma intorc in trecut cu ajutorul unor pagini scrise din jurnalul viatii. in ea e un capitol '' Amintiri'' si inca se mai adauga pagini noi
. Dar  ce sa imi reamintesc ?  Sunt numai eu si sentimentele  mele inchise in labirint fara speranta. .Dar Tu , m-ai gasit aici  pierduta ... mi-ai soptit la ureche ca numai eu pot gasii iesirea ..